Descopera cadrul natural si antropic Maramuresean
Open
X

Festivalul Traditiilor Maramuresene.

2012

GRAIUL online
Festivalul Tradiţiilor Maramureşene la Săliştea de Sus (duminică, 13 mai 2012)
MARŢI, 15 MAI 2012
SCRIS DE PROF. AUREL GHILEZAN


Situată la poalele munţilor Ţibleş, pe cursul superior al râului Iza, într-o zonă joasă a Depresiunii Maramureş, având un relief de dealuri prelungite, dominată de măguri spre 1.000 m altitudine, Săliştea are o natură pitorească, ce se împleteşte cu firea oamenilor, cu portul popular, cu preocupările lor de veacuri. Cartea de vizită a săliştenilor este priceperea ilustrată în meşteşuguri, prin piese fin lucrate, prin vestitele porţi, prin biserici de lemn şi troiţe. Starea de frumos se împleteşte armonios cu activităţile culturale. Aşa se face că săliştenii au câştigat proiectul finanţat prin Programul Operaţional Axa Prioritară 5 ”Descoperă cadrul natural şi antropic maramureşean”, care îşi propune dezvoltarea turismului în localitatea Săliştea de Sus, prin promovarea produsului turistic reprezentat de frumuseţile naturii şi culturii şi prin cele două biserici monument istoric, Biserica Bulenilor (datează din 1736) şi Biserica Nistoreştilor (1680), ce fac parte din patrimoniul UNESCO. Se urmăreşte creşterea numărului de turişti, îmbunătăţirea mediului de afaceri, introducerea localităţii în circuitul turistic, creşterea mediului de afaceri local, a nivelului de trai al locuitorilor, crearea de noi locuri de muncă, posibilitatea realizării de mici afaceri în domeniul turismului şi meşteşugurilor. Primarul oraşului, Ştefan IUGA, le-a explicat locuitorilor adunaţi la festival care sunt avantajele acestui proiect şi strategia pentru următorii cinci ani. Se vor organiza două festivaluri (primul a fost cel de duminică), având în obiectiv promovarea produselor şi tradiţiilor maramureşene, prezentarea datinilor, muzică tradiţională populară, dansuri populare şi produse locale.
Săliştenii şi în general maramureşenii se bucură de joc, de horit şi de oameni. Artişti de toate vârstele au evoluat pe scena în aer liber, din ansamblurile ”Transilvania” Baia Mare, „Mara”‘ şi grupul ”Trio” Sighet, ansamblul şcolii din Bogdan-Vodă, al căminului cultural Rozavlea, ”Izvorul Izei” Săcel şi ansamblul casei de cultură Săliştea de Sus. Pe terenul de fotbal, au fost amplasate corturi, unde meşteşugarii şi-au explus produsele: Vasile Şuşca – măşti tradiţionale, Maria Burnar – ceramică dacică, Grigore Ţulianu – obiecte sculptate în lemn, toţi din Săcel; Anuţa şi Dumitru Gogâldea – pieptare, Ileana Chindriş – costume populare tradiţionale, Maria Vlad – prapori şi Ioana Iuga – icoane pe sticlă, toţi din Săliştea de Sus.
S-a demonstrat încă o dată că obiceiurile sunt transmise prin tradiţie, pentru închegarea unei colectivităţi şi păstrarea formelor tradiţionale de viaţă, fiind comori ce nu trebuie uitate sau părăsite şi nici schimbate cu cele de import. Sunt ale noastre, ne definesc şi prin ele ne simţim aleşi, câştigând aprecierile altor naţii.

2013

Primăria Orașului Săliștea de Sus a organizat Festivalul Tradițiilor Maramureșene, festival realizat în cadrul proiectului ”Descoperă cadrul natural și antropic Maramureșean”, selectat prin Programul Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

În cadrul evenimentului de duminică, 18 august 2013, incepând cu orele 14:00, la Baza Sportivă la „Moara Baciului”, s-au desfășurat manifestări culturale, programe artistice dar și expuneri de produse tradiționale, muzică și dans.

Festivalul Tradițiilor Maramureșene, organizat anul acesta este al doilea festival organizat în cadrul proiectului, care împreună cu toate celelalte activități derulate în cadrul acestui proiect, vizează creșterea vizibilității și prin urmare a turismului în localitatea Săliștea de Sus, prin promovarea patrimoniului natural și cultural din această zonă. 

Dintre Ansamblurile prezente la ediția de anul acesta amintim: Ansamblul Transilvania, Ansamblul Mara și Grupul Trio, Ansamblul Săliștenii, Ansamblul Cosăul Sârbi, Ansamblul Căminului Cultural Săcel, Ansamblul Grupului Școlar Bogdan Vodă, care au oferit reprezentații ale dansurile tradiționale maramureșene, umor popular, cântece tradiționale.

Publicul a fost consistent, tinând cont și de alte evenimente similare care au avut loc în zonă, în aceeași zi, printre cei prezenți numărându-se și turiști străini care au fost pătrunși de spiritul de dans și voie bună și s-au alăturat horelor formate de sălișteni.

La fel ca și în ediția anterioară, nu au lipsit mesteșugarii care au prezentat produsele tradiționale lucrate de ei inșiși, și care, mențin viu cultul maramureșean: ilice brodate, picturi, vase de lut, piese cioplite în lemn, țesături și broderii (cergi, prapuri).

Cele aproximativ 700-800 de persoane prezente la târg s-au bucurat de o atmosferă plăcută de dans și voie bună în compania invitaților și a momentelor artistice, pregătite în cadrul evenimentelor.

Zona Maramureșului are o atât de bogată ofertă turistică, încât singurul lucru care nu este disponibil în limitele acesteia e marea. In rest, regiunea acoperă tot, de la excursii pe munte și sporturi extreme la turism cultural și religios, după preferințele fiecăruia și în funcție de anotimp. Mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajiști line, pline de iarbă în timpul verii și de zăpadă în timpul iernii, munți acoperiți de păduri veșnic înverzite, toate se oglindesc în ape limpezi, de cristal, întinse pe toată regiunea.

Pentru iubitorii de tradiții adevărate, Festivalul Tradițiilor Maramureșene este un eveniment ce nu trebuie ratat!