Descopera cadrul natural si antropic Maramuresean
Open
X

Peisaje, fauna si flora.

Resurse naturale
Cea mai importantă bogăţie o constituie pădurile de foioase: stejar, tei, carpen, arţar, frasin, fag, plop, alun şi cele de conifere: molid, brad şi pin.
În ultima vreme populaţia locală a reuşit să exploateze cu succes ciupercile. Deasemenea, în viitor, s-ar putea dezvolta şi colectarea plantelor medicinale având în vedere, diversitatea speciilor şi cantităţile în care acestea se găsesc în zonă.
Până acum câţiva ani în localitate s-a exploatat un puţ de petrol, închis în prezent, iar pe Valea Slatinii se află un izvor de apă sărată ( denumită local slatină), care se preconizează a fi exploatat în scopuri turistice.

Flora şi fauna

În zonă există o faună bogată alcătuită în mare parte din animale de talie mijlocie, având însă exemplare şi din animalele de talie mare : lupul, ursul, cerbul sau de talie mică : nevăstuica, dihorul sau vidra.
Flora este cea obişnuită în zonele montane, fără exemplare deosebite.
Daca sunteti un iubitor al naturii, cu siguranta veti iubi peisajele montane si ale vailor, care va lasa fara respiratie. Mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajisti line, pline de iarba in timpul verii si de zapada in timpul iernii, munti acoperiti de paduri vesnic inverzite, toate se oglindesc in ape limpezi, de cristal, intinse pe toata regiunea.

[nggallery id=1]